Directorul Green Ecobauer SRL Reșița, Sorin Simescu, spune că, în Reșița și în Caraș-Severin problema deșeurilor menajere va deveni o problemă de sănătate publică, dacă nu se va debloca situația financiară pe relația primării – operatori de salubritate – Green Ecobauer. Este un cerc vicios în care, primăriile au datorii la operatorii de salubritate, care la rândul lor sunt datori la Green Ecobauer, iar acesta la transportatori și la proprietarii deponeelor care au acceptat deșeurile menajere ale județului.