Poliţiştii din judeţul Alba au descins în această dimineaţă la domiciliile unor suspecţi din Ardeal şi vestul ţării bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, precum şi la sediile societăţilor comerciale administrate de acestea, Prejudiciul în acest caz este de 1.461.014 lei.
Potrivit Poliţiei Române, este vorba de un număr de 35 de percheziţii, fiind vizate 22 de persoane, în judeţele Alba – şapte percheziţii, Arad – opt, Bihor – patru, Cluj – 11, Maramureş şi Mureş, câte două, şi Caraş-Severin, o percheziţie.