Menu

despăgubiri

Se pot solicita în instanţă despăgubiri pentru case şi bunuri abandonate forţat în Bulgaria şi Basarabia

După mulţi ani în care au aşteptat soluţionarea cererilor de restituire a caselor şi terenurilor de către primărie sau alte unităţi deţinătoare, beneficiarii acestora se văd obligaţi să se adreseze instanţei de judecată, pentru a-şi câştiga drepturile. Paşii care trebuie urmaţi sunt prezentati pe larg de avocata Loredana Bugarski, avocat în cadrul Baroului Timiş, specializată în privinţa litigiilor referitoare la recuperarea acestor despagubiri şi totodata în modul de întocmire a acestor dosare:

Primarul Popa, despre despăgubirile de la Guvern: „Bătaie de joc, că altceva nu pot spune“ (UPDATE)

În ultimele două luni, locuitorii din unele zone ale județului s-au confruntat cu situații deosebite datorate ploilor abundente care au provocat inundații și, implicit, pagube materiale importante. Doar la sfârșitul lunii iunie au fost inundate 800 de case, sute de grădini, iar peste 400 de oameni au fost evacuați din calea puhoaielor. Au existat situații în care oamenii au pierdut toată asgoniseala de o viață, singura lor nădejde fiind pusă în ajutoarele bănești de la Guvernul Cioloș, pentru refacerea caselor distruse.

Cu ce se ocupă unii seara

Problemele legate de evaluarea pagubelor pricinuite în Reșița de inundațiile de săptămâna trecută îl preocupă nespus pe subprefectul  Sebastian Purec. Chiar mai mult decât și-ar imagina o persoană de rând a cărei concepție despre lume și viață e complet eronată și răutăcioasă când e să aprecieze munca slujbașilor statului.

Powered by Jasper Roberts - Blog