Menu

director adjunct

La Caransebeş, războiul continuă: social-democraţii schimbă directorul de la Transal!

Ca urmare a schimbării raportului de forţe din Consiliul local, în şedinţa din 27 februarie, atunci când doi membri PNL – Toma Tămăşilă şi Ioan Pop – au votat în favoarea celor de la PSD, gestul lor având drept consecinţe alegerea în Consililiile de administraţie de la SC Transal Urbis SRL şi SC Gugulania Land SRL a doi social-democraţi, respectiv Ioan Bădeţ şi Florin Bogdea, ei având acum majoritatea, s-a luat decizia înlocuirii directorului societăţii de salubritate, Ovidiu Chimigeriu, tot cu un liberal, Mihai Minea.

Jale mare: aproape o treime dintre profesori au picat examenul pentru funcția de director

Examenul pentru ocuparea funcțiilor de directori și directori adjuncți ai unităților de învățământ preuniversitar a ajuns în faza contestațiilor finale. Practic, nu se mai poate face nimic pentru profesorii care nu au reușit să treacă probele unui examen ce s-a dovedit mai greu decât s-au așteptat. Rezultatele acestuia se reflectă în mare măsură în pregătirea elevilor și, mai ales, în notele și calificativele obținute la examene de copii. Dacă profesorii se găsesc în astfel de situații jenante, ce așteptări am putea avea de la elevi?

La examenul pentru directori de școli, la fel de greu ca la Bac

Proba a doua a examenului pentru ocuparea funcțiilor de directori și directori adjuncți ai unităților de învățământ din Caraș-Severin, cea de prezentare a CV-urilor, se dovedește la fel de dificilă proba scrisă când au fost respinși un număr de 25 de candidați.

Dacă în primele două zile de examinare a „dosarelor“ au picat șapte candidați dintre cei care promovaseră prima probă, iată că numărul acestora a ajuns la 13, după ce alți șapte candidați au fost respinși ieri de comisia din cadrul ISJ Caraș-Severin.

Alți șapte profesori au ratat șansa să ajungă directori

Zilele acestea continuă examenul de ocupare a funcțiilor de director și director adjunct ale unităților din învământ din Caraș-Severin. După ce la prima probă, cea scrisă, au fost declarați respinși un număr de 25 de candidați, iată că și la proba a doua, cea a prezentării CV-urilor, au căzut șapte profesori, după verificările făcute în zilele de 17 și 18 octombrie.

E greu să ajungi director de școală, atunci când se organizează concurs

Profesorii care au dorit să conducă unitățile de învățământ, inclusiv pe cele preșcolare din postura de director și director adjunct s-au prezentat miercuri, 12 octombrie, la proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcțiilor. Este pentru prima dată după opt ani de numiri pe criterii politice, când ministerul Educației s-a decis să ia taurul de coarne, organizând acest concurs.

Powered by Jasper Roberts - Blog