Menu

DN 6

Biciclist beat, pericol public pe DN6

Nu doar şoferii consumă alcool când circulă pe drumurile publice, ci chiar şi bicicliştii. Şi nu circulă oriunde, adică pe uliţele satului sau pe drumurile comunale, cum ne-am închipui. Un caz în acest sens este cel întâlnit de polițiștii rutieri la sfârşitul săptămânii trecute, fiind vorba de un bărbat care circula pe DN6, în afara localității Bucoșnița.

Un şofer beat criţă a fost oprit la timp pe DN6

Polițiștii din Mehadia au depistat în trafic un șofer aflat sub influența alcoolului, având o concentrație de 1,35 mg/l alcool pur în aerul expirat, cea mai mare valoare înregistrată de aparatul etilotest de la începutul anului, pe drumurile publice din Caraş-Severin.

Întâmplarea a avut loc ieri, 4 iulie, în jurul orei 20.15, când polițiștii Secției 4 de Poliție Rurală Mehadia au oprit un autoturism care circula haotic pe D.N.6, pe raza localității Mehadia.

Viceprimarul Caransebeşului, implicat într-un accident de circulaţie cu trei oameni morţi

Marius Isac și-a văzut moartea cu ochii aseară, în timp ce se deplasa cu mașina de serviciu a Primăriei Caransebeș pe DE 70. La intrare în localitatea Valea Cernei, județul Mehedinți, pe linie continuă, o șoferiță, care venea din sens opus, a întors brusc mașina în fața sa, impactul dintre cele două autovehicule fiind nimicitor.Trei persoane, între care și șoferița, au murit până la sosirea medicilor. Ca prin minune, viceprimarul Caransebeşului a scăpat teafăr.

Șofer neatent, grav rănit într-un accident pe DN 6

În această dimineaţă, în jurul orei 8, la Buchin, localitate prun care trece pe DN 6, a avut loc un accident de circulație. Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene, care s-au deplasat la locul evenimentului, au stabilit că un bărbat în vârstă de 22 de ani, din Bolvașnița, a condus un autoturism dinspre Caransebeș spre Orșova. Pe raza localității Buchin, la km 447+700m, având alte preocupări în timpul mersului, bărbatul a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune frontală cu un cap de pod.

S-a grăbit spre moarte traversând drumul prin loc nepermis

Un grav accident de circulație a avut loc vineri, 9 decembrie, în jurul orei 18, pe D.N. 6, în localitatea Buchin. Din câte se pare, vina pentru cele întâmplate i-a aparținut unui bătrân, neatent la traversarea drumului național.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog