Menu

dosar penal

A lovit o femeie cu mașina și a fugit de la locul accidentului

Un tânăr, din Ticvaniu Mare, s-a ales cu dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, polițiștii reținându-i și permisul de conducere.

Vineri, 26 mai, în jurul orei 19.30, polițiștii din Oravița au fost sesizați despre faptul că o femeie în vârstă de 45 de ani, din Forotic, a fost lovită de un autoturism pe raza localității Grădinari, iar după producerea evenimentului, șoferul nu a oprit, ci a fugit de la locul faptei.

I s-a lăsat la o friptură de căprior și s-a ales cu dosar penal

Polițiștii din Moldova Nouă au depistat ieri, 25 mai, în trafic un bărbat care avea în portbagajul autoturismul său arme de vânătoare, cartușe și un căprior eviscerat. Armele, vânatul, cartușele și autoturismul au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor, pe numele lui fiind întocmit dosar penal.

Primarul din Prigor acuză faptul că a fost bătut de un avocat, chiar în primărie (UPDATE)

Incidentul pe care Antonică Moți, edilul din comuna Prigor, îl reclamă, a avut loc în urmă cu o săptămână, în timp ce se afla în cabinetul său din primărie. Într-o zi de joi, spre sfârșitul programului, în jurul orei 15,30.

Prins băut la volan, de două ori în aceeași zi!

Un bărbat din Ticvaniu Mare este cercetat de lucrătorii Secției 8 de Poliție Rurală Oravița pentru că a condus un autoturism fără permis și sub influența alcoolului. A fost depistat în trafic de două ori în aceeași zi.

În cursul zilei de luni, 10 aprilie, în jurul orei 12.20, polițiștii din Grădinari și Ticvaniu Mare au fost sesizați despre faptul că pe raza comunei Grădinari circulă un autoturism la volanul căruia se află un bărbat sub influența alcoolului.

Dosare penale pentru șoferii care au consumat alcool

În urma controalelor efectuate pe drumurile judeţene şi naţionale din Caraş-Severin în ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului.

Astfel, după cum ne preciza purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin, Cecilia Dăneț,  în data de 29 martie, în jurul orei 14, în timp ce se afla în serviciu, un polițist din Caransebeș a intervenit pentru a acorda ajutor unei femei acroșate de un autoturism chiar pe trecerea de pietoni.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog