În ședința ordinară din luna martie, consilierii locali au aprobat proiectul de hotărâre privind condițiile în care se concesionează transportul public de călători în Municipiul Caransebeș și tot ce ține de regulamentul de funcționare, dar și de condițiile funcționării acestuia, începând cu vineri, 1 aprilie.