Menu

expoziţie

Inocenţa zâmbeşte la Caransebeş

Primăria municipiului Caransebeș, Colegiul Național „C.D. Loga” şi Biblioteca „Mihail Halici” organizează astăzi, 8 octombrie, la sediul Bibliotecii Municipale „Mihail Halici” Caransebeş, şi marţi, 9 octombrie, de la ora 12, în Aula „1 Decembrie 1918” a Primăriei municipiului, manifestările desfăşurate sub titlul „Zâmbetul inocenţei”.

Înapoi în timpul jucăriilor, la Muzeul Banatului Montan Reşiţa

Muzeul Banatului Montan, în colaborare cu Asociația Muzeul Jucăriilor din București, organizează, începând de miercuri, 28 martie, expoziţia „Timpul Jucăriilor. Muzeul Jucăriilor la Reşiţa”. Vernisajul va avea loc la muzeul reşiţean, de la ora 12.00, în sala de expoziții temporare. În paralel, pe toată durata expoziției se va derula o campanie umanitară de strângere de jucării sub egida Crucii Roșii, filiala Caraș-Severin, în cadrul căreia vizitatorii sunt invitați să doneze jcării, care vor fi dăruite copiilor din familii nevoiaşe, copiilor din centre de plasament etc.

Vremea urâtă nu a stricat bucuria reşiţenilor de a vizita expoziţia poliţiştilor din Parcul Tricolorului

Ziua Poliţiei Române a fost marcată astăzi, 23 martie, cu o expoziţie organizată în Parcul Tricolorului din Reşiţa. În ciuda vremii nefavorabile, copii alături de cadre didactice dar și părinți au fost impresionați de standurile celor de la Servicii Speciale şi cel Rutier care au venit cu arme, respectiv radarul tip pistol. Unii dintre ei chiar şi-au testat alcoolemia supravegheaţi de poliţiştii rutieri. Atracţia a fost şi câinele poliţist prezent la expoziţie, care a lăsat copii să se apropie de el şi să îl mângâie.

„Copiii desenează ţinutul natal“, la cea de a XIV-a ediţie

Recent a avut loc concursul „Copiii desenează ţinutul natal“, organizat de Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor Reşiţa, Departamentul pentru Relaţii Interetnice, Bucureşti, Biblioteca Judeţeană „Paul Iorgovici” Caraş­Severin, Forumul Democratic al Germanilor din judeţul Caraş­Severin, Reşiţa şi Asociaţia Culturală „Südmark” Graz. Au participat tineri din 209 de localităţi din ţară şi străinătate şi au fost trimise pe adresa concursului 232 lucrări, din care 231 au fost acceptate la jurizare.

„Poetica umbrei”, expoziţia de grafică a lui Ionel Bota, la Reşiţa

Forumul Democrat al Germanilor din România, Filiala Caraș-Severin, organizează miercuri, 14 martie 2018, ora 16.30, la Centrul Cultural ”Frederic Ozanam”, Reșița, vernisajul expoziției de grafică ”Poetica umbrei” de Ionel Bota.

Evenimentul va cuprinde şi un recital folk susţinut de Ionel Bota, pe versuri din creația poeților: Lucian Blaga, Ana Blandiana, Ofelia Ioana Odobașu Huțul, Liviu Ioan Stoiciu, Ion Mureșan, Mircea Cărtărescu, Ion Chichere, Costel Stancu, Doru Ilana, Lorin Cimponeriu, Ionel Bota.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog