În cauza cunoscută generic sub denumirea „Certificate de revoluţionar false”, procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus prin ordonanţă extinderea acţiunii penale faţă de inculpaţii Adrian Sanda, Denisa-Corina Tănase şi Cristina-Valentina Cechi, întrucât s-au constatat noi fapte penale în sarcina acestora, respectiv comiterea a cinci infracţiuni de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi a trei infracţiuni de abuz în serviciu.