Menu

festival

Horă Mare şi reuniune de cântări, musică şi dansuri, la Palat!

La Palatul Cultural din Reşiţa s-a deschis, ieri, a şasea ediţie a festivalului „Zilele Palatului Cultural”, cu muzică şi dansuri populare, cu hora mare în care s-au prins sute de reşiţeni şi oaspeţii lor, cu muzică de cor laică şi religioasă.

Festivalul Comunităţilor Etnice din Banat, la Bocşa, cu muzică, dansuri şi papricaş!

Cea de-a 16-a ediţie a Festivalului Comunităţilor Etnice din Banat se va desfăşura, anul acesta, la Bocşa. Evenimentul se va deschide, vineri, 15 septembrie, de la ora 15.30, cu Parada formaţiilor, ce vor străbate Bocşa Montană din zona pieţei agroalimentare până la Casa Orăşenească de Cultură, unde vor avea loc spectacolele.

Cu mâinile curate, la Caransebeş Film Festival

În perioada 22-26 august, în Parcul „G-ral Ioan Dragalina” se va desfăşura Caransebeş Film Festival, eveniment în cadrul căruia cinefilii din municipiu vor putea viziona în aer liber cinci pelicule româneşti de referinţă.

Astfel, marţi, 22 august, este programat filmul „Cu mâinile curate”, în regia lui Sergiu Nicolaescu, în 23 august „Casa din vis” – regia Ioan Cărmăzan, în 24 august „BD la munte şi la mare”, în regia lui Mircea Drăgan, vineri va fi „Operaţiunea Monstrul”, regizor Manole Marcus, iar în ultima seară, în 26 august, „Mihai Viteazul”, în regia lui Sergiu Nicolaescu.

Dacă e august, la Caransebeş e Gugulan Rock!

Gugulan Rock 2016

Asociaţia Gugulan Rock, în colaborare cu Primăria municipiului Caransebeş şi Casa de Cultură „George Suru”, organizează, în perioada 4-6 august, a patra ediţie a Festivalului de muzică în aer liber Gugulan Rock. Aceasta se va desfăşura, spre deosebire de anii trecuţi, în Parcul din cartierul Teiuş al municipiului Caransebeş (în incinta stadionului), care oferă mai mult spaţiu pentru campare, concursuri şi scenă, precum şi o panoramă deosebită asupra oraşului şi a zonei înconjurătoare, Ţinutul Gugulanilor.

Zilele Bănăţene Maghiare la Reşiţa

La Reşiţa se va desfăşura manifestarea cultural-artistică, Zilele Bănăţene Maghiare, ediţia a 2-a, în organizarea Asociaţiei Diaspora Biserică şi Şcoală. Zilele Bănăţene Maghiare au o tradiţie vastă şi bogată în Banat, Asociaţia Femeilor Maghiare din Timişoara organizând an de an, începând din anul 1995, la Timişoara şi în alte localităţi din judeţul Timiş, programe culturale diverse.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog