Menu

filială

USR are organizaţie la Caransebeş

Uniunea Salvaţi România, Filala Caraș-Severin, continuă acţiunile în teritoriu, prin înfiinţarea de noi organizaţii. Ultimul exemplu în acest sens este cel de la Caransebeş, al doilea oraş ca mărime al judeţului, considerat polul Dreptei în Caraş-Severin.

Membrii fondatori ai USR l-au ales ca președinte pe Dragoș Curelea, iar din biroul organizaţiei municipale mai fac parte  Flavius Rogovan-vicepreședinte și Alexandra Gavrilă.

USR există și la Reșița. Primul președinte, Leonid Gorczynski

Leonid Gorczynski, primul din stânga

Începând de astăzi, 23 octombrie 2016, Uniunea Salvaţi România (USR) are filială şi în Municipiul Reşiţa. În cursul vizitei sale în Reşiţa din 10 septembrie, vicepreşedintele USR, Clotilde Armand, lăsa să se înţeleagă că la Reşiţa urma să apară o filială a partidului pe care îl conuce împreună cu Nicuşor Dan.

Odată cu înfiinţarea ei au fost alese şi structurile de conducere ale partidului, preşedinte fiind ales Leonid Gorczynski, în timp ce Oana Bîzgan şi Tiberiu Borca vor deţine funcţiile de vicepreşedinţi ai filialei.

Powered by Jasper Roberts - Blog