Menu

fotbal

Fotbaliştii de la Viitorul Caransebeş au trecut cu brio primul test adevărat al sezonului

Sâmbătă, 23 septembrie, în etapa cu numărul 4 a Ligii a IV-a,  Viitorul Caransebeş a jucat în deplasare, la Oraviţa, formaţie de care a trecut în final cu scorul de 6-2, la pauză gugulanii conducând cu 2-0.

Gazdele şi-au şi trecut în cont prima ocazie, în minutul 4, când Cîrdu a centrat de pe dreapta, iar Covaci a pus latul la 10 metri, însă balonul s-a dus puţin pe lângă poarta lui Birăescu.

După doar trei minute, Neagu a centrat de pe stânga, însă Ciucur, aflat la 4 metri, nu a reuşit să împingă mingea în poartă.

CSM Şcolar Reşiţa continuă să joace modest. Victorie norocoasă pe teren propriu

După înfrângerea din etapa trecută, 0-1, în deplasarea de la Lugoj, ne-am fi aşteptat ca astăzi fotbaliştii de la CSM Şcolar Reşiţa să se ridice la pretenţiile declarate ale celor doi tehnicieni de a aborda fiecare meci cu gândul la victorie. Din păcate, elevii lui Roco Sandu şi Lucian Dobre s-au chinuit pentru a obţine cele trei puncte în faţa unei echipe cu nume exotic: Gloria Lunca Teuz Cermei. Aceasta în condiţiile în care echipa din Valea Domanului are pretenţii de promovare în Liga a II-a de Fotbal.

Viitorul Caransebeş face golaveraj cu Nera Bozovici: 9-1 (6-0)

Sâmbătă, 16 septembrie, în etapa a III-a Ligii a IV-a, Viitorul Caransebeş a întâlnit, pe Stadionul Municipal din Parcul Teiuş, formaţia Nera Bozovici. În tribune au luat loc mai mulţi spectatori decât de obicei, poate şi ca urmare a rezultatului bun obţinut în runda precedentă, când gugulanii au învins în deplasare la Berzasca, printre aceştia numărându-se şi primarul Felix Borcean.

CSM Şcolar Reşiţa vizează a patra victorie a sezonului, în deplasarea de la Lugoj

Roco Sandu şi Lucian Dobre

După succesele din deplasare, 8-1 în campionat cu Becicherecu Mic, şi 1-0 cu Cetate Deva, în Cupa României, CSM Şcolar Reşiţa, echipă pregătită de Roco Sandu şi Lucian Dobre, vor juca mâine la Lugoj, unde vor întâlni pe CSM, într-un meci contând pentru etapa a IV-a a Ligii a III-a de Fotbal. Un meci pe care reşiţenii îl abordează doar cu gândul la victorie.

CSM Şcolar Reşiţa a învins la Deva şi merge mai departe în Cupa României!

Antrenorul Roco Sandu şi elevii săi, fotbaliştii de la CSM Şcolar Reşiţa, şi-au respectat promisiunea, aceea de a încerca să meargă cât mai sus în Cupa României, pentru a aduce în Valea Domanului, o echipă din eşaloanele superioare, poate chiar de Liga I. Reşiţenii au învins, astăzi, pe CNS Cetate Deva, echipă cu care se află în competiţie şi în campionat, în Seria a IV-a, din Liga a III-a, după un meci echilibrat, în care ambele echipe s-au bătut pentru victorie, însă echipa din Reşiţa a fost mai inspirată la finalizare.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog