Menu

fotbal

Viitorul dă piept cu Lugojul

Staff-ul echipei Viitorul Caransebeş a perfectat, recent, cel de al doilea meci de pregătire din pauza competiţională de iarnă. După partida din 21 ianuarie, susţinută în compania Şcolarului din Reşiţa, meci încheiat cu scorul de 2-1 în favoarea formaţiei din Valea Domanului, gugulanii vor întâlni sâmbătă, 4 februarie, pe CSM Lugoj, care evoluează în Liga a IV-a Timiş.

Meciul se va disputa pe stadionul din cartierul Balta Sărată şi va începe la ora 14.

Un gând trist, la sfârșit de drum!

Competiţia „Stelele Banatului“ la fotbal, iniţiată şi organizată de cunoscutul om de fotbal din Caransebeș, Dan Avram, a ajuns la a patra ediție dar, din păcate, și la final, după cum spune susținătorul ei. Spunem din păcate, pentru că, așa cum ne-am obișnuit, lucrurile bune țin tot mai puțin în România. Marea nemulțumire a lui Dan Avram este că nu a avut susținerea altora în organizarea unei competiții de o asemenea amploare. Lăsat singur să se descurce, a hotărât să renunțe să mai organizeze un astfel de eveniment.

„Stelele Banatului“ se adună din nou la Caransebeș!

Timp de două zile, 21 şi 22 ianuarie, la Caransebeş se va desfăşura Cupa „Stelele Banatului“ la fotbal, competiție ajunsă la cea de-a IV-a ediție, care se adresează fostelor glorii ale fotbalului din Banat, dar nu numai. Organizatorul competiții este neobositul om de fotbal Dan Avram, care de 50 de ani poartă cu aceeași mândrie legitimația de jucător.

Primarul Caransebeşului, despre premierul Grindeanu: „Mulţi îl văd arogant însă, în realitate, este timid“

Felix Borcean

În urmă cu un sfert de secol, au învăţat la acelaşi liceu din Caransebeş. Unul renumit în judeţ pentru exigenţa profesorilor şi a actului de învăţământ. Cu timpul, au fost cuprinşi de microbul politicii, iar rezultatul muncii lor s-a văzut peste ani: unul a ajuns primar, altul președinte de Consiliu județean, iar cel de-al treilea, ministru și, în prezent, conduce Guvernul României.

Fotbal feminin la Bocşa - Cupa „Laura Rus”

La Bocşa, în sala de sport din cartierul „Nufărul”, se va desfăşura, sâmbătă, 17 decembrie, competiţia de fotbal feminin Cupa „Laura Rus”. La evenimentul sportiv, care va începe de la ora 11.00, vor participa echipele: REAL Craiova, CFR Timişoara Feminin, BANAT GIRLS I ŞI BANAT GIRSL II.

Ioan Liuţ, şeful Casei Orăşeneşti de Cultură din Bocşa, unul dintre organizatorii evenimentului,  ne-a precizat:

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog