În ședința de ieri a Consiliului Local Reșița am asistat la un nou moment de gâlceavă și de supărare între consilierii PSD pe de-o parte, primarul Ioan Popa și consilierii liberali, pe de altă parte. Chiar dacă edilul-șef a propus la începutul ședinței ca să se renunțe la disputele cu tentă electorală, lucrurile au degenerat spre final, când consilierii PSD au părăsit sala înainte de terminarea ședinței.