Menu

hoţi

Trei suspecți de furt au ajuns în arestul poliției!

În cursul zilei de vineri, 11 noiembrie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin au prins în flagrant mai multe persoane bănuite de săvârșirea unui furt dintr-o locuință. Asupra lor au fost găsite bunuri în valoare de aproximativ 15.000  de lei, sustrase dintr-o locuință din comuna Marga.  Trei persoane au fost reținute pentru 24 de ore și introduse în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Caraș-Severin.

Minori cercetați pentru furt

În dimineața zilei de duminică, 23 octombrie, în jurul orei 8.40, angajata unei societăți comerciale din Bocșa a sesizat polițiștii din localitate despre faptul că i-a fost sustrasă poșeta în care avea 400 de lei și documente personale.

În urma cercetării la fața locului, polițiștii au stabilit că un minor în vârstă de 14 ani, s-ar fi urcat pe un burlan situat în exteriorul clădirii iar de pe un geam, cu ajutorul unui cârlig, ar fi sustras poșeta în care se aflau banii și actele personale.

Hoţii au fost prinşi şi plasaţi în arest la domiciliu

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din Moldova Nouă au identificat autorii unui furt dintr-o locuință. Față de aceștia s-a dispus măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.

Potrivit comunicatului IPJ, în data de 12 septembrie polițiștii din Moldova Nouă au fost sesizați despre un furt dintr-un apartament situat pe Strada Liliacului din localitate.

La Reşiţa, doi minori au fost opriţi de poliţişti cu focuri de armă!

Poliţiştii au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare, pentru a prinde trei hoţi suspectaţi de furt calificat şi tentativă la furt calificat. Au fost trase focuri de avertisment în plan vertical, întrucât aceştia au refuzat să se supună avertismentelor verbale. Doi dintre ei au fost reţinuţi, iar un altul a reuşit să fugă.

Au fost prinși hoții de la cascada Bigăr

Jandarmii și polițiștii reșițeni au reușit să-i prindă pe indivizii care acționau pe DN 67 B, în apropierea cascadei Bigăr, furând din autoturismele parcate de turiști pe marginea drumului. Mașina cu care se deplasau cei doi presupuși hoți, de 30 și 47 de ani, a fost oprită în trafic, duminică seara, la intrarea în Reșița, dinspre Anina. Unul dintre ei are domiciliul în Craiova, iar celălalt în Timișoara.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog