Menu

infracțiuni

Ghiţă, albul cel mai pur!

Sebastian Ghiţă a fost achitat de Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie într-un dosar în care este acuzat de săvârşirea a şase infracţiuni: cumpărare de influență, folosire de informații nedestinate publicității, dare de mită, șantaj, spălare de bani și conducere fără permis. Extraordinar, ar exclama orice om normal, când ar vedea câte instanţe l-au găsit vinovat pe Ghiţă, până când dosarul acestuia să ajungă la Înalta Curte.

Pentru prevenirea infracţiunilor contra patrimoniu, poliţiştii au stat de vorbă cu cetăţenii

În cea de-a treia zi a Săptămânii Prevenirii Criminalităţii dedicată prevenirii infracţiunilor contra patrimoniului, polițiștii au desfășurat activități de informare directă a cetățenilor cu privire la măsurile minime de autoprotecție pe care trebuie să le adopte pentru a nu deveni victime ale hoților, tâlharilor sau escrocilor.

În ciuda acţiunilor preventive ale poliţiei, continuă să moară oameni pe şoselele judeţului Caraş-Severin

Având în vedere numeroasele accidente de circulaţie care au avut loc în ultimul timp pe drumurile publice din Caraş-Severin, conducerea Inspectoratului Judeţean de poliţie a organizat o conferinţă de presă în care a prezentat măsurile luate în vederea îmbunătăţirii climatului de ordine şi disciplină rutieră. Au participat inspectorul şef, Viorel Avram, şi şeful Poliţiei Rutiere, scms. Dorin Ţugmeanu. Cu această ocazie, inspectorul şef a făcut un apel la responsabilizarea tuturor participanţilor la traficul de pe drumurile publice din judeţ.

Anoul Nou a stat sub semnul acțiunilor întreprinse de polițiștii cărășeni

În perioada 31 decembrie 2016 - 2 ianuarie 2017, poliţiştii au acţionat pe raza județului Caraș-Severin, în zonele cu aflux mare de public, precum şi pe principalele drumuri naţionale şi județene, în vederea evitării oricăror evenimente nedorite şi pentru fluidizarea traficului şi diminuarea riscului rutier.

Haine şi încălţăminte sport „de firmă” descoperite ca fiind contrafăcute, la Reşiţa

Poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice au descoperit în magazinele din Reşiţa produse, care se vând la preţ „de firmă”, dar care, în realitate sunt contrafăcute, având pe ele marca falsificată a unor firme cunoscute. Activitatea de combatere a pirateriei şi a comercializării de produse contrafăcute s-a desfăşurat vineri, 26 februarie, cu participarea de efective ale Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice şi a celor de ordine publică.

Powered by Jasper Roberts - Blog