Patru zile vor petrece gugulanii și goștii lor în această săptămână la tradiționala „Rugă de la oraș”, prilej pentru întâlnirea cu toate genurile muzicale, cu interpreți, formații de dansuri și trupe reprezentative de muzică ușoară.
Ruga va începe joi, 20 aprilie, la ora 18, în Piața General Ion Dragalina, cu Festivalul-concurs Național de Interpretare Vocală și Instrumentală „Luță Ioviță”, ajuns la cea de-a XXIII-a ediție. Acompaniamentul este asigurat de Orchestra „Doina Banatului”, din Caransebeș.