Competiţia de karate „Stelele Aninei” s-a desfăşurat în Sala de sport din Anina, cu participarea unor sportivi din Timişoara, Arad, Hunedoara, Simeria şi, desigur, Anina, precum şi din Serbia, de la Novi Sad şi Subotica. Pe lângă întrecerea sportivă au avut loc şi momente artistice, acrobaţii, dansuri cu trupa lui CRBL, concerte susţinute de Alex&Alex şi de Cătălin Milea.
Evenimentul, desfăşurat în 30 septembrie, a adus anul acesta şi o noutate: instituirea premiului „Marius Moraru”, acordat celui mai bun sportiv al competiţiei.