Menu

liga a IV

Fotbaliştii de la Viitorul Caransebeş au trecut cu brio primul test adevărat al sezonului

Sâmbătă, 23 septembrie, în etapa cu numărul 4 a Ligii a IV-a,  Viitorul Caransebeş a jucat în deplasare, la Oraviţa, formaţie de care a trecut în final cu scorul de 6-2, la pauză gugulanii conducând cu 2-0.

Gazdele şi-au şi trecut în cont prima ocazie, în minutul 4, când Cîrdu a centrat de pe dreapta, iar Covaci a pus latul la 10 metri, însă balonul s-a dus puţin pe lângă poarta lui Birăescu.

După doar trei minute, Neagu a centrat de pe stânga, însă Ciucur, aflat la 4 metri, nu a reuşit să împingă mingea în poartă.

Powered by Jasper Roberts - Blog