Menu

liste

Ion Amariei: „Nu pot fi toţi în faţă, pe liste!” Matei Armaş, primul pe lista PND pentru CJ Caraş-Severin!

Candidatul PND pentru Consiliul local Reşiţa, Vasile Andronic, a contestat lista de candidaţi pe care şi el se află, pe motiv că cei din conducerea partidului ar fi falsificat semnăturile unor candidaţi, astfel că lista depusă de PND pentru alegerile locale este ilegal întocmită. Mai mult, Vasile Andronic a afirmat că a sesizat şi DNA pentru falsurile comise.

După ce au plantat puieţi, pădurarii se apucă să facă politică. Politica PSD!

Direcția Silvică Reșița a fost mereu politizată. În funcție de partidul din care au făcut parte directorii săi, Ioan Chiseliță, Mihai Stepanescu, Ion Tabugan și Ștefan Stănescu pădurarii au fost, pe rând, când pesediști, când pedeliști și liberali, iar mai apoi să se întoarcă din nou în PSD. Lucrurile nu par să se schimbe nici după ieșirea la pensie a directorului Stănescu, dovadă că unii șefi de ocoale silvice pun la cale tot felul de strategii menite să-i ajute pe anumiți candidați să câștige primăria.

Dilemă liberală: Vela sau Schelean?

Dacă omul gospodar își face iarna car și vara sanie,  liberalii își fac calcule  și strategii pentru alegerile din acest an. Deocamdată, conducerea PNL Caraș-Severin se găsește în faza desemnării candidaților la alegerile locale, cele de primar, consilieri locali și județeni.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog