Menu

mediu

Săptămâna mobilităţii în Caraş-Severin

În perioada 16-22 Septembrie 2017 se desfăşoară „European Mobility Week” sau altfel spus, campania Săptămâna Mobilităţii(SEM) ce va avea drept slogan „O mobilitate nepoluantă, partajată și inteligentă”.

GEC Nera trage un semnal de alarmă în privinţa termocentralei Kostolac, din Serbia

La sfârşitul lunii august, ministerele Mediului din România şi Republica Serbia au organizat  la Oraviţa o întâlnire publică, prilej cu care s-a prezentat o informarea privind impactul transfrontalier de mediu, ca urmare a executării unei unități noi  la Centrala  termoelectrică Kostolac B – Republica Serbia.

Informarea a avut loc în baza Convenţiei Internaţionale de la Espoo, privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontier.

La Moldova Veche, sub apele Dunării pândeşte „o problemă îngrozitoare”!

Pe Dunăre, în zona Moldova Nouă, se poate produce, în orice moment, o catastrofă ecologică „îngrozitoare”,  din cauză că sub ape se află, deja de peste un an, 850 de tone de îngrăşăminte chimice ambalate în saci de polietilenă şi rafie. Dacă ambalajul se deteriorează, Dunărea ar fi otrăvită, de la Moldova Nouă în aval, poate, până la Marea Neagră. Proporţiile dezastrului nu au fost încă estimate.

Acţiuni de informare şi educaţie ecologică de Ziua Internaţională a Dunării (FOTO)

Agenţia pentru Protecţia Mediului Caraş-Severin celebrează în ziua de 29 iunie „Ziua Internaţională a Dunării“ - dată ce marchează semnarea Convenţiei, pe 29 iunie 1994, la Sofia (Bulgaria), privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a fluviului Dunărea, la propunerea ţărilor dunărene şi sub auspiciile Comisiei Internaţionale pentru Protecţia Fluviului Dunărea (ICPDR), cu sediul la Viena. Tema propusă pentru acest an de către ICPDR este: Fii activ!

La Reşiţa este sărbătorită Ziua Mediului

Cu prilejul Zilei Mondiale a Mediului, Primăria Municipiului Reşiţa, prin Biblioteca Municipală Reşiţa în parteneriat cu Agenţia pentru Protecţia Mediului Caraş-Severin, Garda Naţională de Mediu-Comisariatul Judeţean Caraş-Severin şi operatorii de salubritate, organizează joi, 4 iunie, o acţiune de informare asupra importanţei colectării selective de deşeuri şi a reciclării acestora sub genericul „Lumea pe care ne-o dorim”.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog