Menu

Mihai Bona

Codrul, frate cu românul! Hurduzeu şi Popovici s-au întâlnit cu Mihai Bona, în pădure, la Văliug

Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin Silviu Hurduzeu s-a întâlnit, ieri, cu fostul său coleg, fost vicepreşedinte de Consiliu Judeţean şi, după cum declară, un bun prieten, Mihai Bona. Întâlnirea a avut loc într-o margine de codru a Ocolului Silvic Văliug. La faţa locului a fost şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Ionuţ Popovici. Cei trei prieteni au discutat, la aer curat, dar, nu prea mult, fiindcă au pus mâna pe sape şi lopeţi, principalul obiectiv al întâlnirii fiind plantarea de molizi, în cadrul evenimentului „Luna Pădurii”.

Mihai Bona pierde disputa în instanță cu UNPR

Mihai Bona

Tribunalul Caraş-Severin s-a pronunțat săptămâna trecută în dosarul în care fostul consilier județean și vicepreședinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, Mihai Bona, s-a îndreptat în instanță împotriva Uniunii Naționale pentru Progresul României, Filiala Caraș-Severin din care a făcut și el parte. Instanța i-a respins acțiunea formulată, prin care încerca să-și redobândească calitatea de consilier județean.

Othello şi Desdemona, varianta Caraş-Severin!

Politica dinainte de alegerile parlamentare ne oferă o mostră de combinaţii absurde, neimaginate nici măcar de maeştrii literaturii absurde ca, Eugen Ionescu, Samuel Becket sau bietul Urmuz. Cel puţin, în Caraş-Severin asistăm la un spectacol desfăşurat după modelul: am o idee, dar nu sunt de acord cu ea! Şi în acest spectacol sunt implicate toate partidele politice cu reprezentanţi în Consiliul Judeţean.

Ion Tabugan: „Bona îi datorează totul lui Dumnezeu că i-a scos în cale anumiți oameni“

Liderul PMP Caraș-Severin, Ion Tabugan, a reacționat la afirmațiile de săptămâna trecută ale fostului vicepreședinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, Mihai Bona, exclus din UNPR înainte de fuziunea acestei formațiuni politice cu PMP. Deputatul se arată nemulțumit de faptul că Bona a mărturisit pentru ziarul Argument că nu datorează nimic nimănui, nici măcar fostului său șef de partid. „Eu mi-am făcut datoria față de UNPR, am fost și rămân un om corect și loial unor principii sănătoase de viață.

Mihai Bona: „Nu datorez nimic nimănui. Nici măcar lui Tabugan“

Ion Tabugan și Mihai Bona

Fostul vicepreședinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, Mihai Bona, nu a reacționat în niciun fel la acuzațiile de trădare ce i-au fost aduse în presă. Tăcerea lui a fost privită ca un semn de vinovăție pe care și-a asumat-o în scurtul timp scurs de la alegerea președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin. Acuma, când nu mai ocupă funcția de vicepreședinte și se întoarce la vechiul său loc de muncă de la Ocolul Silvic Văliug , Bona pare dispus să mărturisească despre gestul său atât de mult blamat.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog