Menu

minore

Minore din Centrul de Plasament Zăgujeni, racolate de proxeneţi

Centrul de Plasament „Casa Noastră” Zăgujeni revine în atenţia publică, după ce anul trecut un băieţel, în vârstă de 11 ani,  a fost găsit spânzurat de tocul unei uşi, iar în 2016, o minoră s-a aruncat de etajul IV al unui bloc din Caransebeş, în timp ce se afla în apartamentul unui bărbat în vârstă.

Copiii fac, părinţii trag... ponoasele

Dacă în cazul zicalei româneşti „capul face, capul trage”, în cel de față lucrurile stau puțin invers. Copiii sunt cei care fac pocinogul, iar părinți plătesc, vopsind pereţii. Un astfel de lucru s-a întâmplat la Reșița în data de 15 iunie, când  poliţiştii locali din cadrul Biroului Inspecţie şi Control al Direcţiei Poliţia Locală a municipiului Reşiţa au surprins două minore în Centrul Civic, la pasajul subteran de pe Strada I.L. Caragiale, desenând pe pereţii pasajului cu un spray de culoare neagră, încălcând astfel prevederile legale.

Copii bătuți de soartă și de abuzurile educatorilor din DGASPC

Continuăm să prezentăm concluzile controalelor efectuate de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Caraș-Severin (AJPIS) la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin (DGASPC), instituție condusă de Ana Vasile. Dacă până acum am arătat cum erau tratați copiii din centrele de plasament ale DGASPC (alimente achiziționate la prețuri mai mari decât cele de pe piață, hrană insuficientă și nesănătoasă, îmbrăcăminte și încălțăminte neadecvate pentru vârsta lor) de data aceasta prezentăm câteva dintre abuzurile săvârșite de angajații instituției.

Powered by Jasper Roberts - Blog