Campania de curățenie „Let’s do it”, derulată la nivel mondial, a reuşit să-i mobilizeze şi pe angajaţii Primăriei Municipiului Reşiţa care, indiferent de funcţie şi vechime, au luat parte la această acţiune. Au ieşit pe teren angajaţii de la Direcția de Gospodărie, Secția de Întreținere a Patrimoniului, de la Direcția de Asistență Socială sau Termo Serv, au făcut cu toții echipă pentru a lăsa zonele Calea Caransebeșului, Aleea Gugu, Valea Domanului și drumul spre Lacul Secu cu 1.500 de saci de gunoi mai puțin.