Muzeul Banatului Montan, în colaborare cu Asociația Muzeul Jucăriilor din București, organizează, începând de miercuri, 28 martie, expoziţia „Timpul Jucăriilor. Muzeul Jucăriilor la Reşiţa”. Vernisajul va avea loc la muzeul reşiţean, de la ora 12.00, în sala de expoziții temporare. În paralel, pe toată durata expoziției se va derula o campanie umanitară de strângere de jucării sub egida Crucii Roșii, filiala Caraș-Severin, în cadrul căreia vizitatorii sunt invitați să doneze jcării, care vor fi dăruite copiilor din familii nevoiaşe, copiilor din centre de plasament etc.