Consilierii locali caransebeşeni au votat miercuri, 14 decembrie, în şedinţa extraordinară a acestui for, proiectul privind solicitarea SC „Nadina” SRL de construire a unei terase-restaurant suspendate, pe sectorul amonte al râului Sebeş.
Construcţia va avea forma unei corăbii cu trei catarge, fixată pe piloni, va fi amplasată în dreptul Autogării Nadina, şi va avea două căi de acces, ce vor fi realizate de pe digul existent în zonă.