Menu

Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin

Procurorul Bucurică protestează în faţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin

Procurorul George Bucurică a protestat astăzi, 1 martie în faţa Parchetului, nemulţumit fiind de modificările legilor justiţiei. „Nu putem fi de acord cu subordonarea justiției, factorului politic. O justiție subordonată Executivului nu poate exista într-un stat de drept. Se încalcă principiul separării puterilor în stat. Executivul nu poate, prin atribuțiile pe care le are de legislativ delegat pentru situațiile de urgență, să modifice legislația, astfel încât, justiția să fie controlată de Executiv”, a declarat procurorul George Bucurică.

Control judiciar pentru bărbatul cercetat pentru loviri cauzatoare de moarte!

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin a dispus reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 18 aprilie 2018, a suspectului Doru Mihai, în vârstă de 60 de ani, din Reşiţa, cercetat pentru că şi-a lovit prietenul cu care juca remy în zona Trandafirul din Reşiţa, prieten care a murit în urma loviturilor. Acum suspectul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzute de articolul 195 Cod penal.

Powered by Jasper Roberts - Blog