Menu

poezie

Paul-Gabriel Sandu îşi lansează la Reşiţa „Fuga din sala oglinzilor”

Paul-Gabriel Sandu, romancier, autor de recenzii, eseuri, traduceri, studii literare, îşi va lansa, astăzi, luni, 13 noiembrie, de la ora 18.00, la Reşiţa, volumul de poezie, „Fuga din sala oglinzilor”, editura Brumar, Timişoara, 2016. Evenimentul va avea loc la Librăria Semn de Carte, str. Libertăţii 13.

Invitați special: editorul Loredana Târzioru, criticul Ada D. Cruceanu, dirijorul şi compozitorul Sabin Pautza.

Elevii şi poeţii reşiţeni au ieşit în stradă!

Astăzi, în faţa Palatului Cultural din Reşiţa, s-au adunat peste 100 de poeţi şi elevi reşiţeni, alături de dascăli, părinţi şi câţiva directori. Această adunare în spaţiul public a fost prilejuită de Lectura publică în „Orașul cu Poeți”, organizată cu prilejul Zilei Internaționale a Poeziei. Mai mulţi poeţi şi liceeni din Reşiţa au recitat sau au citit poeme din creaţia poeţilor Mihai Eminescu, Ion Chichere, Gheorghe Zincescu, Ion Cocora, precum şi din creaţiile proprii.

Daniel Onaca, reşiţeanul suedez, şi iarna scandinavă

Am primit de la suedezul Daniel Onaca, în acest miez de iarnă românească, geroasă şi viforoasă, două volume de-ale sale, apărute recent, la sfârşitul anului 2016. Este vorba despre „O iarnă scandinavă - 100 de poeme haiku în stil clasic” şi „Şapte poeţi suedezi moderni şi contemporani”, ambele apărute la editura Coresi, Bucureşti, 2016.

La mormântul lui Gheorghe Azap, sus în deal, sub tei

Câţiva scriitori din Reşiţa şi Lugoj, din iniţiativa poetului Costel Simedrea din Răcăşdia, au făcut un pelerinaj la mormântul poetului Gheorghe Azap, sus în deal, la cimitirul din Ticvaniu Mic. Vizita scriitorilor la mormântul de sub teiul funerar a avut loc după ce aceştia s-au întâlnit la Răcăşdia, pentru a participa la lansarea volumului de versuri „Ouă de cuc”, de Costel Simedrea, Timişoara, Eubeea, 2016, lansare cuprinsă în evenimentul „Zilele Culturii şi Spiritualităţii Răcăşdiene”.

La Reşiţa s-au deschis Porţile Poeziei. „Avem de arătat o Românie tainică!”

Festivalul Internaţional „Porţile Poeziei” – 2016, ediţia a VI-a, s-a deschis oficial, ieri, în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Caraş-Severin, cu participarea poeţilor din România şi din alte 17 ţări, cu organizatorii şi susţinătorii festivalului. În deschidere a vorbit poeta Liubiţa Raichici, directorul Direcţiei pentru Cultură Caraş-Severin, iniţiatorul şi principalul organizator al festivalului.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog