Menu

poliţie

Accident pe DN6. O persoană şi-a pierdut viaţa, iar alte trei se află în stare gravă la spital

Un grav accident s-a petrecut în această dimineaţă, 3 martie, în jurul orei 9.30, pe DN6. O persoană şi-a pierdut viaţa, iar alte trei se află în stare gravă la Spitalul din Caransebeş. Printre victime se află şi o fetiţă de 12-13 ani, care a fost transportată la spital şi care se pare că este în comă.

Vremea capricioasă a crescut numărul tăierilor ilegale de arbori

Poliţiştii din comuna Sacu, în date de 21 februarie, au surprins în fragrant în locul numit Gărâne, un bărbat care tăia ilegal arbori. Terenul pe care a fost prins bărbatul de 49 de ani, aparţinea altor locuitori ai comunei. „Materialul lemnos a fost predat proprietarului de drept iar față de bărbatul prins în flagrant, de 49 de ani, din comuna Sacu, se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere ilegală de arbori, faptă prevăzută și pedepsită de art.

Un şofer din Gorj a intrat cu camionul într-o stâncă, la Topleţ

În această dimineaţă, în jurul orei 10.30, şoferul unui autotren, în vârstă de 47 de ani, din judeţul Gorj, nu a adaptat viteza la condiţiile meteo şi a pierdut controlul volanului, intrând în coliziune cu o stâncă de pe marginea drumului.

Accidentul a avut loc în apropierea localităţii cărăşene Topleţ, fără să se înregistreze victime încarcerate. La faţa locului s-au deplasat echipaje ale detaşamentului de pompieri Băile Herculane, ale Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi cei de la Ambulanţă.

Doi tineri au scăpat nevătămaţi după ce s-au răsturnat cu maşina

În seara zilei de ieri, 12 februarie, doi tineri au fost implicaţi într-un accident produs după orele 22.00, pe pasajul superior Nera din Reşiţa.

Amenzi de peste 500.000 de lei date de poliţişti în domeniul silvic

Poliţiştii cărăşeni au făcut în anul 2017 peste 1.300 de controale în ceea ce priveşte combaterea infracţionalităţii în domeniul silvic. Pe parcursul anului precedent, au fost sesizate 287 infracţiuni silvice. „Au fost aplicate 291 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 535.860 lei şi a fost ridicată în vederea confiscării cantitatea totală de 1423.51 mc material lemnos (+226,86 mc), dintre care 572,56 mc faptic (+68.77 mc) și 850.95 mc valoric (+ 158.09 mc)“, reiese din raportul de evaluare al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog