Menu

polițist

Mopul şi cascheta

În urmă cu câteva zile, un poliţist, cu 20 de ani vechime, posta pe pagina sa de Facebook un mesaj-avertisment, referitor la leafa pe care o primeşte în comparaţie cu cea a unui infirmier debutant. Una peste alta, infirmierul ar încasa un salariu de 3.595 de lei, în timp ce agentul doar 3.113 lei, ceea ce l-a făcut să exclame: „Mi-am cumpărat o găleată cu mop şi cred că pun trusa criminalistică în cui, după 20 de ani”.

Un poliţist din Caransebeş apare într-un videoclip despre Mafie

Un agent din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei Caransebeş, în vârstă de 33 de ani, a devenit mare vedetă, după ce pe internet a fost postat videclipul manelei „Aici e Mafia“, interpretată de Florin Mitroi. Agentul apare în cadru, în spatele solistului „unde se rupe în figuri“, ca să folosim o expresie adecvată cu acest moment.

Şefii agentului de la Rutieră au rămas muţi de uimire şi s-au sesizat după apariţia videoclipului, după care au dispus verificări în acest sens.

Chemat să aplaneze un conflict, un poliţist a fost lovit în cap cu toporul

S-a întâmplat în seara zilei de 22 noiembrie, la Slatina Timiş, în jurul orei 21,45 când, un poliţist, E.Ţ., a intervenit să aplaneze un conflict iscat între doi bărbaţi, ginere şi socru. Într-un moment în care toată lumea credea că îşi îndeplinise misiunea, poliţistul a fost pus la pământ cu o lovitură de topor primită în cap.

Pentru că se afla în stare gravă, a fost chemată ambulanţa care l-a transportat la Spitalul Municipal de Urgenţă Caransebeş, iar agresorul a fost reţinut pentru 24 de ore.

A vrut să mituiască un poliţist şi a ajuns pe mâna procurorilor!

Aşa a păţit un bărbat care spera să înduplece un poliţist de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Caraş-Severin. Nu i-a mers figura şi, prin ordonanţele Parchetului, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, precum şi luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

Poliţiştii de frontieră au intervenit pentru salvarea unei persoane din apele Dunării

S-a întâmplat în seara zilei de 17 august, în apropiere de comuna Berzasca. Aflaţi în misiune de cercetare fluvială, polițiștii de frontieră marinari din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Berzasca, au observat, în jurul orei 18, la km fluvial 1022, un skyjet cu o persoană, care ținea de vesta de salvare o altă persoană, care se afla căzută în apă.  

Poliţiştii de frontieră au acţionat operativ, deplasându-se în zonă cu ambarcaţiunea din dotare, conform procedurilor specifice în astfel de cazuri.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog