Menu

pompieri

Două zile de foc pentru pompierii din Caraş-Severin

La sfârşitul săptămâni trecute, în zilele de 10 şi 11 martie, incendiile de vegetaţie au cuprins judeţul Caraş-Severin. Din neglijenţă şi nepăsare, au ars aproape 45 de hectare de teren, dar din fericire focul nu a ajuns la gospodăriile oamenilor.

Accident pe DN6. O persoană şi-a pierdut viaţa, iar alte trei se află în stare gravă la spital

Un grav accident s-a petrecut în această dimineaţă, 3 martie, în jurul orei 9.30, pe DN6. O persoană şi-a pierdut viaţa, iar alte trei se află în stare gravă la Spitalul din Caransebeş. Printre victime se află şi o fetiţă de 12-13 ani, care a fost transportată la spital şi care se pare că este în comă.

Două incendii au izbucnit în Reşiţa, dar au fost salvate bunuri în valoare de 500.000 lei

În prima parte a zilei de astăzi, 2 martie, pompierii reşiţeni au fost solicitaţi să intervină la două incendii ce au izbucnit la un interval foarte apropiat unul de celălalt. Ambele incendii au fost anunțate prin numărul unic de urgenţe 112 în intervalul orar 11.15-11.30.

Bunuri de peste 8.000 de lei au fost făcute scrum la Ezeriş

În mai puţin de zece ore, pompierii cărăşeni au fost solicitaţi să intervină la două incendii cauzate de neîntreţinerea corespunzătoare a coşurilor de fum. Ieri, în jurul orei 23.00, două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița au intervenit la stingerea unui incendiu produs izbucnit în localitatea Ezeriș. Focul se manifesta violent la podul unei case, pe o suprafață de 20 metri pătraţi, iar mai multe materiale și bunuri depozitate în podul gospodăriei s-au făcut scrum. Valoarea estimată a pagubelor se ridică la 8000 lei.

Reprezentanţii instituţiilor cărăşene, instruiţi de pompieri

Pentru aniversarea a 85 de ani de la publicarea primului document de legiferare a protecţiei civile în România, Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” Caraş-Severin, a organizat astăzi, 27 februarie, Simpozionul “85 de ani de Protecţie Civilă în România. Protecţia civilă în contextul legislaţiei actuale”, ediţia a XIV-a și convocarea semestrială cu şefii serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă, cu inspectorii de protecţie civilă și personal cu atribuții pe această linie din cadrul instituţiilor, primăriilor şi operatorilor economici.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog