Menu

Președinte

Toamnă cu parfum de scoruşe

Cum să ne fi gândit acum 30 de ani că la Caraşova va poposi într-o bună zi preşedintele unei ţări? Şi nu al unei ţări oarecare, ci al uneia care nici măcar nu exista. Părea o utopie, mai ales că în satele craşoveneşti nu ajungeau nici măcar prim-secretarii de la judeţ, să nu mai vorbim de vreun membru din Comitetul Central al Partidului Comunist Român.

Preşedinta Croaţiei, la Caraşova. Discursul doamnei Grabar-Kitarović nu a fost tradus şi în româneşte

Kolinda Grabar-Kitarović

Moment de referinţă pentru comunitatea croată din Caraşova şi Lupac, ba chiar istoric cum l-au numit autorităţile locale, prilejuit de vizita preşedintelui Republicii Croaţia, doamna Kolinda Grabar-Kitarović.

Liberalii deplâng moartea preşedintelui de onoare, Mircea Ionescu Quintus

Partidul Național Liberal a primit cu mare tristețe vestea încetării din viață a celui mai iubit și apreciat membru al său, domnul Mircea Ionescu Quintus, președintele nostru de onoare.

Viața domnului președinte Mircea Ionescu Quintus este un model pentru orice liberal, pentru orice român. O viață pusă în slujba națiunii române, o viață pusă în slujba PNL.

A ajuns preşedintele Consiliului Judeţean în dizgraţia PSD?

Silviu Hurduzeu

În ultima vreme tot mai mulţi primari social-democraţi din Caraş-Severin s-au declarat nemulţumiţi de activitatea lui Silviu Hurduzeu, considerat copilul de suflet al lui Ion Mocioalcă, cel care l-a îndrumat din punct de vedere politic şi căruia îi datorează asccensiunea în cele mai înalte funcţii din judeţ, acelea de prefect, respectiv preşedinte al Consiliului Judeţean.

Lui Silviu Hurduzeu i se reproşează lipsa de colaborare cu primarii, dar nu numai, precum şi faptul că şi-a ales o echipă de colaboratori, cu impact nefast asupra imaginii sale şi a guvermării.

Anatoli Liber a plecat, Aquacaraş va fi condus de Consiliul de Administraţie

Consiliul de Administraţie  al SC Aquacaraş SA s-a întrunit vineri, 18 august, prilej cu care a fost pusă în discuţie numirea preşedintelui, în persoana lui Mihai Trifunescu.

Totodată, a fost eliberat din funcţia de director general Anatoli Liber, iar până la alegerea unui alt director, conducerea societăţii va fi asigurată de Consiliul de Administraţie prin preşedintele Mihai Trifunescu.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog