Menu

primăria

Primăria Reşiţa pregăteşte o lună de spectacole şi de manifestări omagiale

Până la marea sărbătoare a României Mari mai sunt doar câteva zile. Mai precis zece din suta de ani care a trecut de la 1 Decembrie 1918, dată de cotitură în istoria neamului românesc. Primăria Municipiului Reşiţa întâmpină aşa cum se cuvine această sărbătoare care "ne amintește de oamenii acelei generaţii care şi-a făcut pe deplin datoria, de sacrificiul lor pentru existența noastră de astăzi. Este sărbătoarea care trebuie să ne dea putere și să ne responsabilizeze pentru cei care vor urma. Adevărul istoric este relativ și interpretabil dar el rămâne adevăr.

Indiferenţă sau nesimţire? Ambrozia creşte nestingherită la Reşiţa şi tot nu avem ce face

Sezonul de înflorire a ambroziei, planta care de câţiva ani face ravagii printre persoanele alergice, a început, iar simptomele îşi fac simţită prezenţa în viaţa bolnavilor. Lege pentru combaterea buruienii există, dar deocamdată cum se pune în aplicare nu ştie nimeni.

Primarul Reşiţei, Ioan Popa: „Fiecare drum lung începe cu primul pas’’

Datorită colaborării dintre Primăria Reşiţa şi Grupul CEZ România, municipiul reşedinţă de judeţ are, începând de astăzi, o staţie de încărcare a maşinilor electrice, gândită special pentru orice tip de autovehicul de acest gen. Grupul CEZ România este un susţinător al mobilităţii verzi în Reşiţa încă din 2016, de cand plăteşte chirie pentru două locuri de parcare, cu scopul de a instala staţii electrice de încărcare auto în municipiu.

Aproape 5.000 de reşiţeni au întâmpinat noul an în stradă!

După o aşteptare îndelungată, reşiţenii au avut parte de cel mai reuşit Revelion organizat în aer liber din ultimii ani. Meritul revine organizatorilor, Primăria şi Consiliul Local Reşiţa, care au reuşit în acest fel să aşeze municipiul reşedinţă de judeţ în rândul oraşelor cu tradiţie în manifestări publice de acest gen.

La Reşiţa, continuă dezinsecția împotriva căpușelor, țânţarilor și muștelor

Primăria Municipiului Reşiţa, Direcţia Tehnică Generală – Serviciul Gospodărie Urbană şi Mediu, anunţă demararea programului de combatere a ţânţarilor, pentru prevenirea îmbolnăvirii cu virusul Zika, a muştelor și căpuşelor, prin aplicarea de tratamente aeriene, concomitent cu tratamentele aplicate de la sol.

Potrivit comunicatului de presă al primăriei, dezinsecția cu mijloace aeriene se va desfășura după cum urmează : în data de 26 iunie între orele 18,30- 21 şi în ziua de 27 iunie între 6,30 și 9.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog