Menu

profesori

Și-au dat demisia, dar au rămas tot acolo unde îi știam

În urma scandului de corupție, inclusiv de natură sexuală, care a avut loc în vară la Universitatea „Eftimie Murgu“, din Reșița, conducerea universității anunța că patru „protagoniști“ ai acestui moment jenant își dăduseră demisia, cel de-al cincelea urmând să facă același lucru. Era vorba de președintele Senatului, prof. univ. dr. Marian Mihăilă, de prodecanul Facultăţii de Ştiinţe Sociale, conf. univ. dr. Florin Franţ, de lect. univ. dr. Mihai Vişan şi de conf. univ. dr. Irina Oriol.

Cu sau fără chichițe avocățești, urmează judecata profesorilor corupți de la UEMR

Florin Franț, în mijloc

În ședința camerei de consiliu a Tribunalului Caraș-Severin s-a discutat astăzi, 29 septembrie, pe seama soluționării excepțiilor ridicate de cei patru inculpați în dosarul profesorilor corupți de la Universitatea „Eftimie Murgu“, din Reșița.

Instanța a admis în parte exceptia invocată de inculpaţii Oriol Irina şi Ghiţă Ruxana, dar a respins celelalte cereri şi excepţii formulate de inculpaţii Oriol Irina şi Ghiţă Ruxana şi însuşite de inculpatul Franţ Florin.

Instanţa a hotărât: Franţ şi Oriol rămân în arest

Florin Franț și Irina Oriol, cei doi profesori ai Universității Eftimie Murgu, din Reșița, reținuți de procurorii Direcției Generale Anticorupție pentru luare de mită și promovarea examenelor în schimbul favorurilor sexuale, au venit astăzi în fața magistraților Tribunalului Caraș-Severin cu solicitarea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu o altă măsură preventivă mai ușoară, respectiv arestul la domiciliu sau controlul judiciar.

Profesorii șpăgari de la Universitatea „Eftimie Murgu“ vor fi aduși astăzi la tribunal (UPDATE)

Irina Oriol

La Tribunalul Caraș-Severin începe astăzi procesul intentat cadrelor didactice de la Universitatea „Eftimie Murgu“, din Reșița, inculpate în dosarul șpăgilor, dosar instrumentat de procurorii Direcției Generale Anticorupție, în urma descinderilor ce au avut loc în data de 9 iulie, anul acesta. Este vorba de patru profesori – fostul prodecan al Facultății de Științe Sociale, Florin Franț, de Irina Oriol, Ruxana Ghiță și Mihai Vișan, precum și de studentul Alexe Ilici.

La UEM Reşiţa s-a încheiat sesiunea de admitere. Anchetatorii nu se mai văd!

La Universitatea „Eftimie Murgu” (UEM) din Reşiţa s-a încheiat, astăzi, prima sesiune a admiterii, la studiile de licenţă şi master, pe anul 2015. Conform prorectorului prof. univ. dr. Gheorghe Popovici, numărul candidaţilor a fost comparabil cu cel de anul trecut, nici mai mic, nici mai mare, de unde am putea trage concluzia că cercetările procurorilor şi urmăririle penale nu au avut vreo influenţă sesizabilă asupra procesului de admitere la UEM Reşiţa, din perioada 14-27 iulie.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog