Menu

PSD

Primarul Reşiţei critică metodele PSD de politizare a învăţământului cărăşean

Revocarea din funcţie a inspectorului şcolar general, Adrian Doxan, a trezit tot felul de discuţii pe site-urile de socializare. Cei care l-au atacat şi în trecut pe fostul inspector o fac şi acum şi jubilează că, în sfârşit, unul de-al lor va ajunge să conducă Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin. De partea cealaltă se situează cei convinşi că demiterea lui Doxan este lipsită de o motivaţie solidă, mai cu seamă că acesta nu a fost numit, ci şi-a câştigat dreptul de a conduce în urma unui concurs organizat, culmea, chiar de guvernarea PSD.

Miniştrii vin, miniştrii trec, Reşiţa rămâne cu promisiunile

Astăzi este aşteptat la Reşiţa Mihai Fifor. Senator de Arad şi ministru al Economiei în Guvernul Tudose. Nu este primul demnitar de acest rang care vine la Reşiţa. Ion Mocioalcă, şeful organizaţiei judeţene a PSD, şi-a făcut un obicei de a-şi aduce colegii în judeţ, fie că erau lideri de partid, fie că au făcut parte din guvernele conduse de social-democraţi.

Imagini incredibile la ciolan, în Parcul Tricolorului din Reşiţa!

Scene incredibile, aseară, la cazanul cu gulaş vânătoresc adus în Parcul Tricolorului de Lions Club Reşiţa Montană, pentru a fi vândut, la porţie, în folosul copiilor de la Humanitas Pro Deo. De menţionat că în cazanul cu gulaş existau şi ciosvârte consistente de vită, porc şi vânat. Or, o ciosvârtă mai mare poate fi asimilată lejer cu un ciolan mai mic! Gulaşul a avut trecere la consumatori, aşa că până seara a fost golit.

Moţiunea a trecut, Guvernul Grindeanu a fost demis. Ce urmează?

Ultima luptă a Guvernului Grindeanu dusă cu PSD condus de Liviu Dragnea s-a dat astăzi în Parlamentul României, la moțiunea introdusă de Dragnea și ai lui împotriva propriului guvern.

Cine nu s-a fotografiat cu Dragnea să ridice mâna!

Asistăm de câteva zile la o activitate febrilă pe conturile de socializare menită să-i discrediteze pe președintele PSD Liviu Dragnea și pe cele trei femei din preajma sa: Gabriela Firea, Carmen Dan și Olguța Vasilescu.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog