Menu

Reşiţa

A vota sau a nu vota. Aceasta este dilema PSD din CL Reșița!

Consilieri PSD

Consilierii reşiţeni vor discuta în ședința ordinară de astăzi, 28 februarie, un proiect de hotărâre referitor la cumpărarea fostului depou de tramvaie-construcții, situat pe Bulevardul Republicii 29. Potrivit legii, hotărârile de patrimoniu se adoptă cu votul a două treimi din numărul total al consilierilor în funcție. În cazul de față, 14 voturi. Proiectul a fost inițiat de primarul Ioan Popa și susținut de liberali, însă nu este suficient dacă nu va avea și sprijinul celorlalți consilieri, reprezentanți ai PSD, PMP și PV.

Ambasadorul Cehiei a fost în vizită la Reșița

După ce ieri s-a întâlnit cu Niccolo Maso, consulul onorific al Italiei la Timișoara, în cursul zilei de astăzi, 24 februarie, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, l-a avut oaspete pe  ambasadorul Republicii Cehe în România, Vladimir Valky, care a fost însoțit de Milan Pepernik, consilier – secție economică a ambasadei, președintele Uniunii Democrate a Slovacilor și Cehilor din România, Adrian-Miroslav Merka, președintele filialei județene, Ștefan Bouda dar și alți aleșii locali.

Consens în comisiile Consiliului Local Reșița pentru cumpărarea fostului depou de tramvaie

Pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local Reșița din această lună se găsește și un proiect de hotărâre referitor la cumpărarea fostului depou de tramvaie-construcții, situat pe Bulevardul Republicii 29.

Se toaletează arborii de pe Bd. Revoluția din Decembrie

Primăria Municipiului Reşiţa continuă activităţile specifice începutului de primăvară, pe care le-a demarat în această lună în cartierul Govândari, prin curățarea arborilor și a materialului vegetativ din zona parcării situată pe Strada Țarcului, vizavi de Parcul Tricolorului.     

De data aceasta, mai precis vinerim 24 februarie, muncitorii primăriei vor întreprinde o lactiunea de toaletare a arborilor pe  Bulevardul Revoluției din Decembrie Nr. 30, mai jos de Universitatea „Eftimie Murgu“.

Şah, table şi remi pentru pensionarii reşiţeni

Primăria Municipiului Reşiţa, Universitatea  „Eftimie Murgu“ – Facultatea de Ştiinţe Sociale, în colaborare cu Asociaţia Judeţeană  „Sportul pentru toţi“ şi Asociaţia Judeţeană de Şah Caraş-Severin  organizează vineri, 24 februarie, începând cu ora 10, Cupa Mărţişor pentru Persoane Vârstnice – table, şah, remi, ediţia I.

Acţiunea se va desfăşura la Centrul de Servicii de Asistenţă pentru Persoane Vârstnice, situat pe Strada Teilor, nr.1 din Reşiţa.

Se vor acorda tricouri tuturor participanţilor, iar câştigătorii vor primi diplome şi medalii.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog