Premieră pentru manifestările prilejuite de sărbătorirea Zilei Naţionale a României în Reşiţa, unde, alături de oficialităţile locale şi judeţene au participat primari din alte localităţi. La prima vedere, nimic spectaculos în condiţiile în care în comunele judeţului astfel de manifestării nu se desfăşoară, iar anul acesta am sărbătorit Centenarul. În realitate, însă, sâmbătă s-a consumat un nou episod al disputelor din interiorul PSD Caraş-Severin.