În anul 2016, prin intermediul „Telefonul Copilului”, 0255-983, au fost înregistrate 124 de sesizări pentru un număr de 151 de copii, după cum se arată într-un comunicat de presă al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin (DGSPC). Dintre aceştia, 33 de cazuri au fost clasate, pentru 79 de copii au fost oferite servicii de consiliere, aceştia rămânând în familii, cinci cazuri au fost trimise către alte sevicii ale Direcţiei, iar pentru 34 de copii s-a dispus instituirea măsurii de protecţie specială a plasamentului, în regim de urgenţă.