Menu

sondaj

PSD scade în sondaje, în timp ce Pro România urcă, iar PNL şi USR „staţionează“

Centrul de Sociologie Urbana și Regională (CURS) a dat publicității cel mai recent sondaj – de tip Omnibus, realizat în perioada 21 ianuarie – 6 februarie 2019 pe un eșantion național de 1067 de persoane la domiciliul respondenților.

Sondajele ca sondajele. Liberalii cărăşeni spun că sunt peste social-democraţi

Având în vedere faptul că 2019 este anul cu două rânduri de alegeri – europarlamentare şi prezidenţiale – care deschid calea celor de anul viitor, partidele se pregătesc intens în vederea importantelor examene cu care se vor confrunta. Sondajele fac parte din aceeaşi strategie, fiecare încercând să afle unde se situează pe eşicherul poliric în acest moment. Este ceea ce au făcut liberalii la sfârşitul anului trecut.

Sondajul care dezbină şi care necesită precizări

Felix Borcean şi Andrei Ungur

Editorialul apărut vineri în ziarul online Argument, în care făceam o paralelă între două momente, oarecum asemănătoare, din viaţa fostului preşedinte al României, Emil Constantinescu, cel care a rămas celebru prin fraza „M-a învins Securitatea“, şi a primarului Caransebeşului, Felix Borcean, care recent spunea: „Mă deranjează că am dat bani pe un sondaj de toată jena, eu am ieşit cel mai corupt“, a trezit emoţii în rândul liberalilor din Caransebeş.

Felix şi Emil

Emil Constantinescu, fostul preşedinte al româniei,1996-2000, a rămas în istorie cu celebra replică rostită la sfârşitul mandatului: „M-a învins Securitatea“. E drept, de-a lungul anilor, preşedintele a încercat să o dea la întors, în sensul că a fost învins nu de Securtitate, ci de „presa Securităţii“, însă n-a ţinut.

Ionuţ Popovici: „PMP rămâne un partid care contează pe eşichierul politic românesc“

Ionut Popovici

În ultimele zile au apărut câteva declaraţii ale liderilor liberali privitoare la posibilele treceri ale membrilor PMP în PNL. În timp ce Vasile Blaga declara că în PMP sunt destui membri serioşi care, dacă vor să se înscrie în PNL, sunt bineveniţi, Ludovic Orban a negat o astfel de posibilitate, cel puţin pe moment. Cei doi lideri au susţinut că nu s-au purtat discuţii pe tema asta între conducerile celor două formaţiuni politice.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog