Despre jurnalişti nu se prea scrie, fiind ei, oricum, tot timpul în prim-planul (hai, al doilea) vieţii publice a urbei, a ţării, a lumii. Îi vedem / citim toată ziua, îi iubim / detestăm, după caz (al nostru, de cele mai multe ori) şi ne frământă în continuare subiectele aflate în discuţie, puse de ei, de cele mai multe ori. Nu-i rău, altfel ce-am face? Că se adaugă şi acest fel de omisiune la nedreptăţile lumii în care trăim…, să fim fatalişti: asta este.
RSS Feed