Menu

trimitere în judecată

Patronul Staicons, trimis în judecată pentru dare de mită! Lucrări fictive sau neconforme la DN 57B

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților: Nely Silvia Ciobanovschi, fost director al Direcției Lucrări Remediere Calamități din cadrul fostei Companii Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită, și Dumitru Nicolae Staicu, patronul firmei Staicons din Băile Herculane, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită. 

Evaziune fiscală în afacerile cu fierul vechi

Afacerile cu fierul vechi s-au dovedit rentabile în Caraș-Severin, în multe situații patronii unor astfel de firme au lucrat pe lângă sau la limita legii. Un astfel de caz este cel al SC Remat Universal Recicling SRL, al lui Traian-Ștefan Geamăn, trimis în judecată pentru evaziune fiscală.

În condițiile în care afacerile cu fier vechi sunt deosebit de rentabile, firma a cerut intrarea în insolvență, fapt care a i-a făcut pe procurori să devină suspicioși în privința solicitării respective.

Bejeriță, Obrejan, Ghiță Albu și Cîrpean au fost trimiși în judecată

Ioan Bejeriță

Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a patru dintre cei mai cunoscuți oameni de afaceri din Caraș-Severin. Aceștia au profitat de relațiile lor cu importanți politicieni locali, pentru a primi numeroase contracte cu statul.

Afaceriştii din preajma lui Mocioalcă au viaţă grea: Trandafir Rădoia a fost trimis în judecată

După Axinte Obrejan, zis „Arabela”, şi Ioan Bejeriţă, un alt nume greu a fost trimis în judecată în celebrul dosar al constructorilor evazionişti.

Grupul infracţional constituit de „lichidatorul” Ion I. Tudor a fost trimis în judecată

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor: Ion I. Tudor, Ion M.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog