Menu

Virtuozii Semenicului

„Cânt cu drag de ziua ta” - „Virtuozii Semenicului” cântă pentru persoanele vârstnice, la Reşiţa

Luni, 1 octombrie, Orchestra „Virtuozii Semenicului”, a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin, cu ocazia „Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice”, va susţine un spectacol dedicat persoanelor internate în Căminul de Persoane Vârstnice Reșița.

Programul artistic intitulat sugestiv „Cânt cu drag de ziua ta” va avea loc în incinta Căminului și va cuprinde suită de orchestră din Banat și din toate zonele țării precum și soliștii vocali și instrumentiști ai Ansamblului. Coordonatorul artistic al spectacolului este Titian Puichiță.

„Virtuozii Semenicului” cântă la Gyula, în Ungaria

Orchestra „Virtuozii Semenicului“, având conducerea muzicală coordonată de Petrică Viţa şi ca solist vocal pe Ramona Viţa, se află în Ungaria, la manifestarea „Ziua Europei la Gyula”, în calitate de ambasador cultural al României. Ieri, 23 mai, orchestra „Virtuozii Semenicului“ a prezentat programe artistice, iar, spectacolele vor continua şi astăzi, în colaborare cu elevii Liceului „Nicolae Bălcescu“ din Gyula.

Powered by Jasper Roberts - Blog