Menu

viteză

Carnagiu pe drum european. Accident cu trei morţi şi doi răniţi, lângă Topleţ

În această dimineaţă, în jurul orei 6.30, trei oameni au murit, unul a fost grav rănit şi unul a suferit răni mai uşoare, într-un accident produs în apropiere de comuna Tolpeţ, Caraş-Severin, pe drumul european E70 (DN6). Conform primelor cercetări, accidentul a fost provocat de un tânăr de 21 de ani, din Mehedinţi, conducător al unui autoturism înmatriculat în Bulgaria, care, din cauza vitezei, a derapat, a intrat pe contrasens şi a lovit un microbuz, care circula regulamentar.

Şi cu amendă luată, şi cu permisul suspendat, pentru o viteză de 142 km/h

O amendă de 1.125 de lei a primit un şofer din Eftimie Murgu, care a gonit cu autoturismul pe DN 6 ca şi cum ar fi fost la curse, fără să se gândească că punea în pericol integritatea şi chiar viaţa celorlalţi participanţi la trafic.

Şoferul, un tânăr de 28 de ani, a fost depistat duminică dimineaţa, la ora 8,37, de aparatul radar instalat pe drumul european, în timp ce rula cu o viteză de 142 km/h, în apropiere de intersecţia cu DC 20, Bucoşniţa. Pe acel sector de drum limita vitezei de deplasare este de doar 70 km/h.

Poliţiştii rutieri, patru zile de controale pe DN 6

În vederea prevenirii şi combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, poliţiştii rutieri, din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin, au fost prezenţi, cu efective sporite, timp de patru zile pe DN 6, cea mai importantă arteră de circulaţie din judeţ, care deţine şi recordul nedorit de accidente de circulaţie.

O fetiţă a fost rănită într-un accident, la Bocşa

O fetiţă, în vârstă de 8 ani, a fost rănită, ieri, după ce autoturismul în care se afla a ieşit de pe şosea şi s-a răsturnat. Accidentul s-a produs la intrarea în oraşul Bocşa, venind dinspre Timişoara. Autoturismul era condus de N.A., în vârstă de 31 de ani, din Reşiţa, care, mergând cu viteză pe şoseaua Timişoara - Reşiţa, pe o porţiune de drum drept, a pierdut controlul volanului şi a ieşit de pe carosabil. Fetiţa, aflată pe bancheta din spate, a fost rănită şi a fost internată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa.

Un tânăr de 18 ani a sfârșit într-un accident de circulație

Accidentele de circulație pe drumurile publice din Caraș-Severin se țin lanț. În ultimul timp s-au înmulțit până și cele cu consecințe deosebit de grave care duc la decesul șoferilor și a pasagerilor. În decurs de două zile, au avut loc două accidente soldate cu moartea a tot atâtea persoane. Primul a fost consemnat în seara zilei de 30 octombrie în apropiere de Cornuțel Banat, în timp ce șoferul a încercat să depășească o altă mașină din fața sa. Cel de-al doilea eveniment a fost consemnat duminică, 1 noiembrie, pe DN 6.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog