După aproape şase ani de stat pe tuşă, din cauza unei condamnări care l-a trimis în spatele gratiilor pentru un an şi şapte luni, fostul primar din Oţelu Roşu şi cel care a ocupat funcţia de secretar general al PDL Caraş-Severin, Iancu Simion-Simi, este pregătit să-şi asume greşelile trecutului şi să revină în politică. În 9 septembrie i-a expirat interdicţia de doi ani impusă de instanţă de a ocupa funcţii administrative, motiv pentru care mărturiseşte că îl tentează propunerile vechilor amici.