Menu

incompatibilitate

Un primar, un viceprimar şi un consilier local, în vizorul A.N.I.

Agenţia Naţională de Integritate (A.N.I.) continuă să facă victime în rândul aleşilor locali din toată ţară. Astăzi, A.N.I. a publicat o listă cu numai puţin de 20 de primari, consilieri locali şi judeţeni ce urmează să fie cercetaţi pentru nerespectarea legii.

ÎCCJ a decis: Luca Mălăiescu rămâne primar la Oţelu Roşu!

Luca Mălăiescu

După mai bine de trei ani de când Agenţia Naţională de Integritate i-a întocmit raport privind incompatibiliatea funcţiei administrative cu cea de administrator al unei societăţi comerciale, primarul din Oţelu Roşu răsuflă uşurat. Astăzi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a pronunţat sentinţa în dosarul respectiv, concluzionând că Luca Mălăiescu este nevinovat în privinţa acuzaţiilor aduse de A.N.I.

Gina Nuţa Pavel, director general al Consiliului Judeţean, a fost surprinsă în ofsaid de A.N.I.!

Gina Nuţa Pavel

Gina Nuţa Pavel, director general al Direcţiei Generale Financiar-Administrativ, în cadrul Consiliului Judeţean Caraş-Severin, a intrat în vizorul Agenţiei Naţionale de Integritate care a constatat starea de incompatibilitate în care s-a aflat aproape patru ani.

Un fost primar şi un fost viceprimar au ajuns să fie cercetaţi de ANI

Viorel Işfan

Viorel Işfan, are din nou probleme cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI), chiar dacă nu mai deţine funcţia de primar al comunei Zorlenţu Mare.

Potrivit  comunicatului ANI, în perioada 19 iunie 2008 – 26 februarie 2010, a deținut simultan funcția de primar și calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul „Ișfan Viorel Persoană Fizică Autorizată”, încălcând astfel dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003.

ANI își face din nou de lucru în Caraș-Severin

Viceprimarul comunei Brebu, Ion Ţicheriu, se află pe lista neagră a Agenţiei Naţionale de Integritate, cea care l-a găsit incompatibil cu funcţia ocupată.

Potrivit ANI, în perioada 18 martie 2014 – 26 septembrie 2016, Țicheriu a deținut simultan funcția de viceprimar al comunei Brebu şi calitatea de comerciant, persoană fizică în cadrul Țicheriu Ion Persoană Fizică Autorizată, încălcând astfel dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog