Menu

card

Ultimele zile pentru plata taxelor nemajorate

Primăria Municipiului Reșița aduce la cunoștința contribuabililor că până la data de 30 septembrie se pot achita impozitele și taxele datorate bugetului local aferente semestrului II, fără majorări de întârziere.

Începând cu data de 1 octombrie, pentru debitele restante se vor calcula majorări de întârziere în cuantum de 1% pe lună sau fracție de lună potrivit prevederilor Legii 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

De astăzi, n-avem ce căuta la medic fără cardul de sănătate

Cardul naţional de sănătate devine, începând de astăzi, unicul instrument de decontare şi validare a serviciilor medicale în serviciul public de sănătate pentru asiguraţii de 18 ani şi peste această vârstă. Cardul de sănătate a devenit obligatoriu deja din data de 1 mai,a.c., însă, de la acea dată până în prezent a funcţionat, în paralel, şi vechiul sistem de decontare. Practic, de astăzi începând, cine se prezintă la medic fără cardul de sănătate nu va fi înregistrat, investigat şi tratat.

Powered by Jasper Roberts - Blog