Menu

septembrie

Vine, vine primăvara! La Reşiţa, au înflorit liliacul, prunul şi mărul!

liliac înflorit la Reşiţa în luna septembrie 2018

E trecut de mijlocul lunii septembrie, însă soarele generos de peste zi face ca temperaturile să nu coboare sub 22 de grade Celsius, ceea ce ne face să anticipăm o toamnă lungă şi caldă. Iar dacă este să ne luăm după ce spun unii şi alţii, am avea toamnă cam până prin... ianuarie.

Ce-o fi, vom vedea, cert este că, deocamdată, nu am renunţat la îmbrăcămintea de vară şi, chiar dacă gospodinele au făcut zacusca şi au umplut borcanele cu castraveciori şi gogoşari, iar liliacul, prunul şi mărul au înflori între blocuri la Reşiţa.

Începând de mâine, transporturi agabaritice pe relaţia Reşiţa-Timişoara

În perioada 3-7 septembrie, se vor efectua două transporturi cu depășiri pe ruta: Reșița – DN 58B – Voiteg – DN 59 – Timișoara – DN 6 – Autostrada A1 – Punctul de Trecere al Frontierei Nădlac II.

Lățimea maximă a vehiculelor este de 5,50 m, viteza de deplasare urmând a fi adaptată condițiilor de trafic. De precizat că în conformitate cu OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, viteza maximă de deplasare a vehiculelor cu depășiri este de 70 km/oră.

Despre Ponta, la început de toamnă!

Atunci când nu mai ești în funcția de pe care oamenii te priveau cu respect, cu nedisimulată sau falsă bucurie, ți se deschideau ușile și portiera din spate a mașinii escortată de sepepiști, când nu te mai salută toți cei care se aplecau până la pământ în fața ta, iar prietenii, pe care îi credeai cei mai buni din lume, ți-au pierdut numărul de telefon, viața începe să devină altfel decât ai perceput-o în momentele de glorie.

Dacă e 13 septembrie, e Ziua Pompierilor

13 septembrie, „Ziua Pompierilor din România“ a coincis cu comemorarea a 167 de ani de la bătălia din Dealul Spirii, când pompierii conduși de căpitanul Pavel Zăgănescu au înfruntat armata otomană venită să înăbușe revoluția română din 1848. Momentele de glorie ale acelor vremuri au fost rememorate astăzi și la Reșița, în mesajele trimise de viceprim-ministru pentru Securitatea Națională, ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, de inspectorul general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, col.

Powered by Jasper Roberts - Blog