Menu

Vasile Blaga

Valeria Shelean: „Îl îndemn pe Dragnea să aiba demnitatea domnului Blaga și să demisioneze“

Valeria Schelean-Alina Gorghiu-Vasile Blaga

Punerea lui Vasile Blaga sub control judiciar într-un dosar în care este acuzat de trafic de influență și decizia acestuia de a demisiona din funcțiile de co-președinte al PNL și de șef de campanie pentru alegerile parlamentare i-a luat prin surprindere pe liberali, și nu numai. Spre deosebire de alți politicieni, chiar șefi de partid, Blaga a avut tăria să nu mai continue la conducerea partidului, preferînd să-și dovedească nevinovăția în fața instituțiilor statului abilitate. „Eu însumi sunt garantul respectării statutului PNL și a tuturor deciziilor partidului.

Liberalii s-au hotărât: merg singuri în alegerile parlamentare din toamnă

Alina Gorghiu și Vasile Blaga, la Reșița

În Biroul Politic Național al PNL s-a decis luni, 4 iulie, în unanimitate de voturi, ca liberalii să candideze singuri la alegerile generale ce vor avea loc în acestă toamnă. Potrivit Agerpres, copreședintele Vasile Blaga a recunoscut înfrângerea partidului în alegerile din 5 iunie, însă este convins că PNL are puterea de a se mobiliza în vederea câștigării alegerilor parlamentare.

Blaga se arată încrezător în rezultatul alegerilor generale și spune că protocoalele de colaborare parlamentară vor fi discutate și încheiate după scrutinul din toamnă.

Valeria Schelean se mărită! Vasile Blaga e nașul, iar Marcel Vela o va cununa

Foto: Facebook

Sâmbătă, 17 octombrie, se anunță o zi de neuitat pentru deputata PNL de Caraș-Severin, Valeria Schelean. Este ziua în care cunoscuta politiciană și avocată va spune  „DA“ în fața ofițerului stării civile. Vicepreședinta  Comisiei juridice, de disciplină și imunități din Camera Deputaților s-a hotărât să facă pasul cel mare în viață și să-și unească destinul de cel al bărbatului pe care îl iubește. Alesul inimii este Mihai Șomfelean, un tânăr născut în Bistrița Năsud, dar care locuiește în București.

Powered by Jasper Roberts - Blog