Menu

condamnare cu suspendare

Procurorul DNA îl vrea pe Frunzăverde în spatele gratiilor!

Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde, nu a scăpat de belele, chiar dacă judecătorii Tribunalului Caraș-Severin i-au dat în primă instanță o condamnare cu suspendare. Cum era de așteptat, procurorul anticorupție Lucian Dolcu a contestat sentința, solicitând executarea pedepsei în penitenciar.

Prinși în flagrant pe când luau mită, șpăgarii din Consiliul Județean Caraș-Severin au fost condamnați cu suspendare

Foto: unimedia.info

Instanța Tribunalului Caraș-Severin a pronunțat joi, 10 decembrie, pedepsele în cazul foștilor angajați ai Direcției de Administrare al Domeniului Public și Privat din cadrul Consiliului Județean Caraș-Severin, Gheorghe Bujancă și Florin Boată, judecați pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită. Cei doi au fost condamnați fiecare la 3 ani de închisoare, cu suspendare, sub supaveghere pe durata termenului de încercare de 4 ani.

Powered by Jasper Roberts - Blog