Până în 1989 îl știam de Moș Gerilă, și era mereu prezent la serbările școlare, împărțind, ca și acum, daruri pentru copii. Venea îmbrăcat în aceeași mantie roșie tivită cu bentițe albe la mâneci și la poale, cu scufia trasă pe frunte, acoperându-i dalbele-i plete, și cu barba prinsă cu elastic să nu-i pice și să se facă de râs. Speriați, cei mici nu luau seama la amănunte de acest gen, mai cu seamă că erau învățați să nu pună întrebări prostești, ci să creadă în povești.
RSS Feed